Marea majoritate a lentilelor care se găsesc pe piață sunt de materiale și culori diferite. Alegeți întotdeauna lentilele care oferă 100% protecție UV (lumină ultra-violetă), ceea ce înseamnă UVA, UVB și UVC. Criteriul de mai sus (100% protecție UV) este esențial datorită faptului că bebelușii și copiii au nevoie de o protecție ridicată căci ochii lor nu au cromofori care absorb radiațiile UV.
De asemenea, 10% dintre băieți și 2% dintre fete sunt daltoniști așa încât culoarea lentilelor este crucială încă de la o vârstă timpurie, iar culoarea lentilelor care redă cea mai bună claritate, fără distorsionarea culorii și reducerea totală a strălucirii este G-15, însemnând lentile neutre verzi cu o transmisie a luminii vizibile de 15% și care este o lentilă din categoria 3. Vă rugăm nu cumpărați lentile viu colorate (roz, albastru, galben etc.) și nici categoriile de lentile 0,1 sau 2 deoarece oferă o reducere doar limitată a strălucirii. Evitați de asemenea lentilele din categoria 4.
A se prefera în principal lentilele din policarbonat (PC) deoarece sunt de până la 10 ori mai rezistente la impact decât lentilele din plastic sau din sticlă. Sunt ușoare ca și greutate (deci confortabile) și nu se zgârie ușor. Ar trebui să aibă o grosime de aproximativ 1,7 mm pentru a se evita deformarea și spargerea lor.